Scrisul. Scurt pretext
În romanul Labirint de Burhan Sönmez am descoperit o poveste care ilustrează perfect dilema fiecărei inovații: progresul vine mereu și cu efecte negative.
„În trecut trăiau un filosof bun și un faraon bun. Filosoful, care știa tot, iar ceea ce nu știa afla lucrând zi și noapte, venise într-o zi plin de entuziasm la Faraon.
– Am vești minunate, spuse el, am descoperit scrisul.
– Ce mai e și asta? întrebă Faraonul.
– Cu îngăduința voastră, am să explic, spuse Filosoful.
– Pentru fiecare cuvânt vom inscripționa un semn pe tăblițe. Alții care vor cunoaște sensul acestor semne, când vor privi tăblițele, vor înțelege mesajele în absența noastră. Vor ști ce am spus fără să ne audă vocea. Este extraordinar, nu-i așa?
– Da, a zis Faraonul îngândurat.
Apoi a adăugat: dar tot ceea ce este extraordinar este și bun? De asta nu sunt sigur. Scrisul tău va distanța oamenii, va ridica un perete între ei. Mă îndoiesc că acest lucru este bun.”
Această poveste ne reamintește un adevăr fundamental: orice progres aduce atât avantaje, cât și riscuri. Scrisul a permis transmiterea rapidă a informațiilor și păstrarea acestora de-a lungul generațiilor, dar a schimbat și modul în care oamenii comunică. Dacă înainte cunoașterea se transmitea oral, prin interacțiune directă, scrisul a introdus o formă de comunicare „rece”, care nu mai necesita prezența fizică a vorbitorului.
Mai puțină interacțiune față în față
Astăzi, ne confruntăm cu dileme similare. Orice inovație, oricât de benefică, generează și probleme. Rețelele sociale ne apropie, dar și creează distanță. Inteligența artificială rezolvă probleme complexe, dar ridică întrebări legate de etică și locuri de muncă. De fiecare dată când apare ceva nou, suntem puși în fața aceleiași întrebări pe care și-o punea faraonul: este acest progres cu adevărat bun?
Lecția din această poveste este clară: inovația trebuie privită cu echilibru. Nu trebuie nici să respingem schimbarea din frică, dar nici să o acceptăm orbește, ignorând efectele secundare. Ceea ce părea un pericol în trecut – scrisul – a devenit fundamentul civilizației moderne. La fel, multe dintre tehnologiile de azi, privite cu scepticism, ar putea deveni normalitatea de mâine.
Concluzie
Așadar, în loc să ne temem de progres sau să cădem în pesimism, poate ar fi mai util să ne întrebăm: cum putem folosi noile descoperiri astfel încât să minimizăm efectele negative și să maximizăm beneficiile? Doar așa putem transforma viitorul într-unul cu adevărat extraordinar.
*mai multe articole scrise de Lorand Balint puteți citi aici.
**sursă imagini: shutterstock.com
Un răspuns
Scrisul a permis extensia memoriei umane în timp si spațiu, capacitățile actuale de operare permit comprimarea timpului . Scrisul a înlocuit prezenta omului ( a gândirii lui ) ideile sunt preluate de un șir de simboluri și reinviate în gândirea cititorului .Actuala a tehnologie comprima timpul și înlocuiește gândirea umana , practic se separa complet sau aproape complet de umanitate , se creaza o entitate amorala nonafectiva în afara noțiunii de bine și rău. Esențială este raportarea omului la tehnologie ,a învățat sa scrie și sa citeasca în masa doar de 100 de ani scris cititul dezvoltând umanitatea și individul actual omul este beneficiar inactiv al tehnologiei ce are efect atrofiant.