24 iulie 2026. Când drona nu mai e doar o știre la televizor
Părea a fi o zi la fel ca toate celelalte zile frumoase de vară. Nimic nu prevestea ceea ce avea să se întâmple.
O ascultam pe Nicola. Răsuna în căști melodia „Dincolo de noapte e zi”, care își urmă firesc cursul. Nici nu începuse bine cea de-a doua melodie, „Îți mulțumesc”, că aud notificarea RO-ALERT. La cât de frumos e afară, parcă n-ar urma să plouă sau să înceapă vreo furtună, îmi zic.
Când mă uit și văd mesajul „Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian”, mi se face pielea de găină. Până acum, noi, buzoienii, nu am mai primit așa ceva.
Mă gândesc instant la articolul pe care l-am scris acum cinci luni despre proximitatea războiului și îmi vin în minte gândurile de atunci, din taxi: „În timp ce discutam cu taximetristul despre război, mă gândeam că dacă s-ar întinde peste graniță, la noi, persoanele cu dizabilități ar fi printre cele mai vulnerabile. Orbul poate fugi și știe că trebuie, dar nu știe unde. Surdul poate fugi și știe unde, dar nu știe că trebuie. Cel cu handicap locomotor știe că trebuie să fugă și unde, dar nu poate…”
Ceea ce pe atunci doar gândeam, la fix patru ani și cinci luni de la acel moment simțeam pe propria piele. N-am mai stat pe gânduri, dar încotro? O dronă de dădea târcoale. Unde să mă duc? M-am simțit cel mai vulnerabil om de pe pământ. Ce folos că, preventiv, puteam să fug și știam că trebuie, dacă nu știam unde?
La scurt timp, am aflat din postarea ministrului apărării, Radu Miruță, că drona a fost doborâtă deasupra unei zone nelocuite a județului Buzău, cam la cincizeci de kilometri față de zona în care locuiesc eu. Evident, nu știam asta atunci când am primit notificarea. Drona putea fi oriunde și putea veni oricând.
Ei, a fost o dronă doborâtă, dom’le, s-ar putea spune, doar că e mult mai ușor să spui asta după ce s-a întâmplat. Când nu primești un RO-ALERT al cărui mesaj, în esență, este să fugi, să te ascunzi, să te adăpostești, totul e cât se poate de simplu.
Ce s-ar fi întâmplat dacă nu am fi avut legislația necesară pentru a ne apăra?
În februarie anul trecut, Parlamentul a adoptat două legi pentru asta, care au fost promulgate abia în mai. Niște politicieni, parlamentari ai anumitor partide (se știe care partide) au votat împotriva a ceea ce aveau să devină legile 72, respectiv 73./2025. Nu numai că au votat împotrivă, dar le-au și atacat la Curtea Constituțională. Din fericire, acestea au avut majoritatea necesară pentru a fi adoptate, iar Curtea le-a declarat constituționale.
Între timp, armata a mai doborât două drone. Dacă nu ar fi fost adoptate legile de anul trecut, am fi putut doar să ne uităm la ele cu atenție și îngrijorare și cam atât.
* Florian Ionașcu este din Buzău, licențiat al Facultății de Psihologie și Științele Educației Universitatea din București, în pedagogia învățământului primar și preșcolar, absolvent al Școlii Postliceale de Informatică din cadrul Liceului Special pentru Deficienți de Vedere Buzău cu proiectul Legidiz.ro (centralizator al actelor normative care abordează, fie și în treacăt, drepturile persoanelor cu dizabilități). Ca voluntar, a contribuit la traducerea interfețelor de aplicații folosite și de nevăzători. Lucrează și la un ONG care promovează accesibilizarea mediului fizic și informațional pentru persoanele cu dizabilități, traduce articole din domeniul accesibilității și testează accesibilitatea site-urilor web pentru nevăzători. A colaborat sau colaborează cu Asociația CED România – Centrul de Excelență prin Diversitate, www.nevăzător.ro, Be My Eyes, Poedit.
*surse foto: www.shutterstock.com
