Dacă în articolul din luna iulie am făcut corelația și cauzalitatea între trauma suferită în perioada comunismului și simptomele la scara întregii societăți pe care românii, în ansamblu, le întrupează, în acest nou text încerc să arăt științific, din varii surse, care sunt efectele traumei asupra corpului și creierului.
ATENȚIE: Acest articol conține material care poate crea o reacție/retrăire emoțională puternică. (Trigger warning)
Corpul
Știm că, fie în copilărie, adolescență sau ca adulți, avem anumite abordări atunci când vine vorba de emoțiile și senzațiile pe care le simțim în corp.
De exemplu, când o figură primară care a avut grijă de noi în copilărie (mamă, tată, bunic, mătușă, unchi etc.) folosește manipularea, coerciția, abuzul, abandonul, neglijarea pentru a ne învăța versiunea lor de iubire, noi – copii total dependenți de această figură primară în viața noastră – dezvoltăm răspunsuri trăite în corpul nostru (mai exact în sistemul nostru nervos) ca urmare a ce se întâmplă în interiorul nostru, consecință a ceea ce ni s-a întâmplat (evenimentul).
Aceste răspunsuri vin stocate în subconștient și devin comportamente automate.
De exemplu, când punem acum ca adulți o limită mamei noastre abuzive care ne vrea într-o relație de codependență, iar ea răspunde într-un mod care violează iubirea (ne neagă realitatea [gaslighting], proiectează vina pe noi etc.), noi putem să răspundem printr-o reacție ce se aseamănă cu pregătirea pentru a fi răniți (înghețare/shut down/collapse & submit).
Astfel de răspunsuri pe care le dăm în situațiile variate din viața noastră reprezintă acele răspunsuri pe care le-am învățat în stadiile noastre de dezvoltare din motivul principal, anume acela că ne-au ținut în viață.
Toate comportamentele de răspuns la situații care ne-au amenințat viața în copilărie și adolescență au ca scop principal supraviețuirea. Chiar dacă acestea nu ne mai servesc ca adulți (ba chiar ne defavorizează).
De aceea este important pentru a avea parte de experiențe noi, cu suport (ideal din partea unui/uneia terapeut/ă specializat în vindecarea traumei la clienți) pentru a reconecta creierul, dar și pentru a crea noi căi de acces în creier pentru comportamente noi (de exemplu, când manager-ul nostru la muncă ne încarcă peste limita noastră, să putem spune nu și negocia în loc de a accepta fără să punem limite).
Aceste noi experiențe negociază și transmit corpului nostru (subconștientului) că este în siguranță să fim autentici, să fim conectați cu noi înșine (la propriul nostru corp, emoții și gânduri) și că este în siguranță să ne putem simți cu adevărat în viață, că putem trăi tot ceea ce simțim.
Prin negocierea experiențelor din trecut, purtarea unui doliu privind experiențele prin care am trecut (și prin ceea ce a trecut corpul nostru), putem reconecta subconștientul într-un nou mod, ducând la un atașament sigur câștigat (secure earned attachment).
Astfel, devenim o nouă versiune a noastră, mai bună, mai conectată și mai prezentă pentru fiecare moment din viața noastră, dar și pentru experiențele cumulate.
Creierul
Într-o copilărie și adolescență sănătoase, avem parte de părinți și comunitate care ne întâmpină cu succes fiecare stadiu de dezvoltare din viețile noastre.
Aceste stadii au loc între vârste diferite, iar ratarea unuia dintre aceste stadii ne lasă o gaură în armură. Ne lasă vulnerabili din acel moment înainte, chiar și ca adulți, când credem că am crescut și că adolescența/copilăria sunt în trecut.
Ratarea unui stadiu (datorită abuzului, neglijării și/sau abandonului pe care le-am trăit prin prisma faptului că persoanele cele mai importante din viața noastră, care trebuiau să aibă grijă de noi și să ne protejeze, au eșuat) duce la înghețarea dezvoltării noastre la acel stadiu.
De exemplu, dacă am fost abuzați sexual la vârsta de 3 ani de către tată, dezvoltarea noastră va fi înghețată la acea vârstă. Chiar dacă reușim să supraviețuim momentului (prin dezvoltarea de comportamente disfuncționale, însă valide pentru acei ani pentru a nu fi abuzați din nou sau pentru a minimiza durerea simțită în cazul repetării abuzului în ciuda tuturor eforturilor făcute de copil pentru a nu mai fi abuzat), emoțional vom rămâne înghețați în timp la acel moment (prin simptomele C-PTSD).
Părțile din creier care se vor dezvolta mai mult defavorizează acea întrupare care ne permite să avem succes în viață și să trăim cu adevărat în armonie cu noi înșine și cu cei din jur.
De aceea un copil care este în stres cronic știind că ajungând acasă mai târziu va fi abuzat nu are cum să fie prezent și atent la ore la școală.
Părțile afectate ale creierului
- Amigdala – partea din creier care este detectorul de fum (este activată când un pericol este perceput). În victimele traumatizate, aceasta crește peste mărimea ei normală, ducând la o sensibilizare pentru tot ceea ce poate fi perceput ca pericol, inclusiv și la impresia că există pericol acolo unde nu este cu adevărat.
- Hipocampus – crucial pentru formarea memoriilor. Trauma poate duce la micșorarea acestei părți din creier, făcând dificilă formarea de noi memorii.
- Cortexul prefrontal – este ultima parte din creier care se dezvoltă și se estimează că acesta se maturizează complet abia la vârsta de 25 de ani (în medie). Este ceea ce ne deosebește de alte animale, fiindcă ne permite să evaluăm ceea ce simțim (conduce judecata la mesajele venite din creierul limbic: emoții, senzații etc.), oferindu-ne maturitate și echilibrare în a răspunde diferitelor situații din viața noastră.
În traumă acesta are o activitate redusă, ceea ce ne face să reacționăm pe moment (într-un mod potențial nesănătos) la situații sigure sau nesigure din viața noastră.
De exemplu, dacă ne simțim copleșiți putem să ne răstim la alții, sau, dacă suntem puși într-un pericol, alegem să ne predăm fără a lupta sau fugi.
De notat este faptul că memoriile traumatice (survenite în urma copleșirii capacității noastre de a face față evenimentului) sunt stocate ca părți fragmentare în creier și nu ca o memorie coerentă (cu o poveste cap coadă, integrată).
Ce putem face?
Dacă acest text rezonează cu tine, primul lucru pe care trebuie să știi este acela că nu ești stricat(ă).
Nu este NIMIC în neregulă cu tine. Ai dezvoltat comportamente pentru momentele periculoase la adresa vieții tale, în acea perioadă, pentru faptul că ele chiar asta erau: atentat la siguranța vieții tale.
Și, în lipsa sprijinului, corpul și mintea ta au făcut ceea ce au știut mai bine: să îți salveze viața.
Însă acum, ca adulți, putem să luăm acțiune. Ne putem simți la fel ca la 4 ani, când mama ne abandona și ne lăsa de unii singuri, în momente care ne declanșează aceste memorii (emotional flashbacks).
Însă nu mai suntem neajutorați. Putem să decidem ce vrem să facem.
Vindecarea este un proces de mulți ani pentru trauma complexă. Este posibil ca diferite modalități să fie aplicate într-o relație sigură cu un terapeut specializat pe traumă (sau mai mulți, în cazul multiplelor modalități), în combinație cu alte resurse (cum ar fi meditația de tip mindfulness, neurofeedback, yoga pentru traumă, teatru, qigong, arte marțiale etc.).
Pentru lista de modalități terapeutice dedicate vindecării traumei, vezi articolul precedent.
Cu suport susținut, efort și muncă din partea noastră, dar și o relație sigură terapeut-client, putem elibera energia traumatică din corpul nostru și putem deveni o versiune mai bună, care pune limite și care se simte cu adevărat în viață.
De luat în considerare faptul că, pe lângă trauma personală (la nivel de familie și comunitate), ca români am suferit și o traumă politică, de autoritate (datorită comunismului), dar și una spirituală (interzicerea religiei în comunism).
Prin prisma acestor fapte, este important să fim deschiși la o abordare holistică când vine vorba de vindecarea traumei noastre.
Referințe
- The Body Keeps the Score – Bessel van Der Kolk, 2014
- Treating Trauma Master Series (free) – NICABM
- Psihoeducatie, video-uri YouTube – Tim Fletcher
*Alexandru Gheorghe are 34 de ani și este inginer DevOps. În prezent locuiește la Dublin, Irlanda. Pasiunile sale sunt tehnologia, arta, psihologia, muzica și istoria. Poate fi citit pe Vorbitorincii.
** Vă așteptăm textele pentru secțiunea Tineri Scriitorinci la vorbitorincii@minopoly.ro
*** foto copertă: Alina Tonigaru / de Young Museum San Francisco – instalație Ruth Asawa
