General
iulie 15, 2026

Cum a plantat Andrei Măjeri o Livadă de vișini la Constanța

Scris de:

Alina Tonigaru

Vorbitorincii sunt o comunitate independentă de analiști și publiciști. Lucrăm în interes public și credem că o nație are nevoie de bun simț și cultură pentru a progresa. Singurele surse de finanțare sunt contractele de publicitate, plățile Google pentru audiența din Youtube și donațiile voastre. Dacă vreți să ne sprijiniți, puteți apăsa acest buton.

Ce experiență!

Am fost sâmbătă la Constanța, la Livada de vișini de Cehov, special pentru a vedea ce minunății a mai făcut Andrei Măjeri. Nu regret nici o secundă hei-rup-ul ăsta dus-întors până la malul mării. Dacă deschiderea unui festival ar trebui să fixeze ștacheta, SEAS a făcut-o din primul spectacol.

În spectacolul ăsta, Cehov pare că și-a ales singur actorii

Forța montării vine dintr-o idee regizorală spectaculoasă: miza nu este reinventarea lui Cehov, ci adevărul cu care fiecare personaj ajunge în fața ta.

Rareori vezi o distribuție care funcționează atât de unitar. Nu am mai simțit până acum senzația asta că fiecare actor – dar absolut fiecare persoană de pe scenă – e una cu rolul. Nu neapărat că joacă nemaipomenit (deși o fac), ci pentru că fiecare pare să fi găsit personajul pe care Cehov l-a scris special pentru el. I-am văzut pe mulți dintre ei și în alte spectacole, în registre complet diferite. Dar cum au funcționat ca echipă, ce chimie a fost pe scena Sălii Studio a Teatrului de Stat Constanța, asta nu vezi în fiecare zi.

De obicei am un actor preferat pe scenă. Sau doi. Cineva care mă termină cu o scenă, cu un gest, cu o replică. Mă tot gândesc din weekend cine mi-a fost favoritul sâmbătă. Domnilor, n-am răspuns. Toți au fost impecabili. Totul a fost atât de echilibrat, încât fiecare și-a avut momentul lui de strălucire.

Într-o ordine total aleatorie: Cerasela Iosifescu (Ranevskaia), Liviu Manolache (Gaev), Ecaterina Lupu (Varia), Ștefan Mihai (Lopahin), Cristiana Luca (Ania), Cătălin Bucur (Trofimov), Remus Archip (Pișcik), Andrei Bibire (Epihodov), Mirela Pană (Firs), Ioana Cojocărescu (Duniașa) și Iustin Dănălache (Iașa): m-ați cucerit.

Nu există niciun vișin. Și totuși simți livada.

Să vă povestesc și de genialitatea scenografei Oana Micu (nu că nu ați ști deja). Oana a construit într-un spațiu micuț o lume întreagă a dacea ruse, înconjurată de livada de vișini. Și nu vezi per se nicio floare pe creangă, nici o fructă, nicio livadă. dar o simți acolo. O miroși, îi intuiești frumusețea dincolo de fereastra mată din colțul platformei. Dar ce nu a mai făcut Oana? A ridicat din baloți un soclu pe care Măjeri a așezat familionul extins într-un ”grup statuar” demn de un generic Mosfilm. Apoi Oana a săpat, la propriu, tranșee în podea: fundațiile viitoarelor case de vacanță, visul dezvoltatorilor imobiliari. Iar la final a adus și ploaia în interior, într-o vară fierbinte la Constanța.

Aș mai putea să vă descriu fragmentele coregrafice realizate de Andrea Gavriliu, dar orice aș spune n-ar avea noimă, pentru că trebuie să experimetați pe viu dansul babushtelor-zombie, pasul soldaților, dansul ludic al Ranevskaiei cu cei doi pretendenți. Iar Andreei nu îi iese vreodată ceva banal, precum știm. Claudiu Urse a fost responsabil de universul sonor. Of! N-am reușit să dau Shazam de fiecare dată. Oricum, erau și multe lucruri create de el care depășeau orice motor de căutare.

Andrei Măjeri și lumea construită din detalii

Ce instalație” de artă e spectacolul ăsta! Și pentru că toate astea trebuiau să aibă un ”responsabil”, lui i s-a spus Andrei Măjeri.

Ești foarte mișto, Andrei Măjeri! Ce imaginație, ce concepție, ce gândire scenică, atenția la fiecare personaj, insinuările fine, umorul negru (mvaaai, cum a fost aia cu „gauche caviar”, am râs cu zgomot).

Dincolo de interpretări și scenografie, spectacolul te obligă să te întorci la ce înseamnă de fapt livada de vișini. Pentru Ranevskaya și Gaev e chiar identitatea lor, copilăria, poezia existenței. Lopahin, fost iobag ajuns om de afaceri, vede altceva: o oportunitate concretă. Terenul valorează bani dacă e optimizat prin lotizare și dezvoltare imobiliară (ce cunoscut sună). Conflictul dintre ei nu e doar social, ci filozofic: ce contează mai mult, frumusețea sau supraviețuirea?

Măjeri scoate foarte bine în evidență ironia tragică a acestei tranziții. Vișinii sunt sacrificați pentru „case de vacanță”, exact genul de kitsch al noii clase îmbogățite. Momentul cu tricoul „La Gauche Caviar”, adus de Ania de la Paris pentru Trofimov, prinde perfect acest contrast: noua elită vrea să pară rafinată, intelectuală, „de stânga”, dar rămâne vulgară în esență. E un detaliu mic, dar extrem de precis.

Nici Cehov și nici Măjeri nu judecă vechii boieri (pe care îi arată adesea ridicoli și ineficienți) și nici pe noii capitaliști (energici, dar grosieri). Arată doar că o lume moare și alta se naște, iar prețul acestei schimbări este, inevitabil, frumusețea. Cumva, la final, nu mai simți nevoia să alegi o tabără. Îi înțelegi pe toți.

Cea mai grozavă Livadă de vișini pe care am văzut-o (și am tot văzut vreo cinci). Ceea ce vă doresc si vouă. E undeva sus în topul meu personal all time.