Caută
Close this search box.

Gala UNITER 2026: marii câștigători ai serii

Scris de:
  • Alina Tonigaru
    Alina Tonigaru

Vorbitorincii sunt o comunitate independentă de analiști și publiciști. Lucrăm în interes public și credem că o nație are nevoie de bun simț și cultură pentru a progresa. Singurele surse de finanțare sunt contractele de publicitate, plățile Google pentru audiența din Youtube și donațiile voastre. Dacă vreți să ne sprijiniți, puteți apăsa acest buton.

Sala Majestic a Teatrului Odeon din București a fost gazda celei de-a 34-a ediții a Galei Premiilor UNITER, luni, 25 mai 2026. Evenimentul recompensează performanțele teatrale ale anului 2025, iar nominalizările au acoperit atât marile teatre naționale, cât și scena independentă.

Juriul de nominalizări a fost format din criticii de teatru Oana Borș, Mihai Brezeanu și Iulia Popovici, iar spectacolele analizate au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025.

Gala UNITER 2026 confirmă câteva tendințe foarte clare ale teatrului românesc din ultimii ani: revenirea marilor texte clasice într-o cheie contemporană, consolidarea scenei independente și o deschidere tot mai mare către formule hibride, vizuale și performative.

Există și o coincidență simbolică greu de ignorat: premiile au fost decernate chiar în ziua în care ministrul Culturii Demeter András István și-a anunțat demisia după apariția unor înregistrări controversate. În timp ce politica culturală românească își arată încă o dată instabilitatea administrativă, prn interimate la conducerea multor instituții, scena teatrală pare să transmită exact contrariul: vitalitate, diversitate și o energie artistică surprinzător de puternică.

Marele câștigător al serii este, fără dubiu, Lungul drum al zilei către noapte de la Teatrul Național Radu Stanca Sibiu, care ia premiul pentru cel mai bun spectacol și pentru cel mai bun actor în rol principal, prin Nicu Mihoc. Alegerea spune multe despre direcția actuală a UNITER: un interes pentru spectacole ample, dense emoțional și construite actoricește, în jurul unor mari texte ale secolului XX. Timofei Kuliabin confirmă astfel statutul teatrului sibian ca unul dintre marile centre de producție teatrală din România.

În același timp, premiul pentru regie acordat lui Radu Afrim pentru Casa dintre blocuri arată că teatrul românesc continuă să premieze formulele autorale puternice și spectacolele care vorbesc direct despre realitatea locală. Afrim rămâne, practic, regizorul care a impus un tip de poetică urbană foarte recognoscibilă, iar premiul pare și o recunoaștere a consecvenței sale artistice.

Foarte interesantă este și prezența puternică a zonei independente și educaționale. Centrul de Teatru Educațional Replika apare de mai multe ori în palmares, iar premiile pentru debut și pentru cel mai bun text dramatic românesc confirmă că teatrul independent nu mai este tratat ca o anexă „alternativă”, ci ca un spațiu major de inovație artistică și socială.

Se vede și o mutare către teatrul construit interdisciplinar. Premiile pentru video design, sound design, lighting sau coregrafie nu mai sunt categorii marginale, ci reflectă faptul că spectacolul contemporan funcționează tot mai mult ca experiență totală, unde imaginea, muzica și mișcarea au devenit la fel de importante ca textul. Dark Play de la Teatrul Excelsior sau Rave de Ravel de la Teatrul Masca merg exact în această direcție.

Poate cel mai important semn al acestei ediții este însă echilibrul dintre tradiție și schimbare. UNITER 2026 premiază simultan mari instituții istorice, precum teatrele naționale din Craiova și Iași, precum și spații independente extrem de vii. Într-un fel, gala de anul acesta spune că teatrul românesc nu mai are un singur centru de greutate. Energia lui vine acum din mai multe lumi care coexistă: repertoriul mare, experimentul independent, teatrul social, teatrul vizual și noile generații de artiști.

UNITER 2026: toate premiile și câștigătorii galei

Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol

Lungul drum al zilei către noapte după Eugene O’Neill, scenariul Roman Doljanski, regia Timofei Kuliabin, scenografia Oleg Golovko, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

Premiul UNITER pentru cea mai bună regie (Premiul „Lucian Pintilie”)

Radu Afrim pentru regia spectacolului „Casa dintre blocuri” de Radu Afrim, decorul Anna Kupás, costumele Orsolya Moldován, Teatrul Național Târgu-Mureș – Compania „Tompa Miklós”

Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal

Nicu Mihoc pentru rolul Edmund Tyrone din spectacolul Lungul drum al zilei către noapte, după Eugene O’Neill, scenariul Roman Doljanski, regia Timofei Kuliabin, scenografia Oleg Golovko, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu.

Premiul UNITER pentru cea mai bună actriță în rol principal

Cătălina Mihai pentru rolul Janis din spectacolul Club 27 de Cătălina Mihai, regia Alex Bogdan, scenografia Clara Ștefana, Teatrul Metropolis, București

Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol secundar

Tibor Pálffy pentru rolul Jean din spectacolul „Rinocerii” de Eugène Ionesco, regia László Bocsárdi, decorul József Bartha, costumele Zsuzsi Szőke, Teatrul Figura Studio, Gheorgheni și Teatrul „Tamási Áron”, Sfântu Gheorghe

Premiul UNITER pentru cel mai bună actriță în rol secundar

Alexandra Caras pentru rolul Mica din spectacolul „Dealul florilor” de Calița Nantu, regia Mark Cristopher Demeter, scenografia Mihai Păcurar, Reactor de creație și experiment, Cluj-Napoca

Premiul UNITER pentru cel mai bun debut

Larisa Popa pentru regia spectacolului „Acest loc blestemat” de Anamaria Feraru și Ruxandra Simion, scenografia Ilinca Gavriliță, Centrul de Teatru Educațional Replika, București

Premiul UNITER pentru cea mai bună scenografie

Oana Micu pentru scenografia spectacolului „Livada de vișini” de A.P. Cehov, regia Andrei Măjeri, Teatrul de Stat Constanța

Premiul UNITER pentru cel mai bun text dramatic românesc, în premieră absolută

În zori, lumina e mai aspră de Mihaela Michailov, regia Radu Apostol, scenografia Gabi Albu, Centrul de Teatru Educațional Replika, București și asociația ADO

ALTE CATEGORII

Teatru radiofonic

Fereastra care n-avea somn de Selma Dragoș, adaptarea radiofonică și regia Mihnea Chelaru, Societatea Română de Radiodifuziune

Teatru pentru copii / animație

The window, dramatizarea Robert Copoț, Laurențiu Pleșa, David Zuazola, regia David Zuazola, scenografia David Zuazola și Attila Bajko, muzica Lazar Novkov, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, Timișoara

Muzică originală și sound design

Vasile Șirli pentru muzica spectacolului „Neasemuita poveste a lui Abul Hossein Yemenitul și a fugii lui în pustie (după 1001 de nopți)”, regia Silviu Purcărete, scenografia Dragoș Buhagiar, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

Video design

Bogdan Slăvescu pentru video designul spectacolului „Dark Play” de Carlos Murillo, regia Radu Apostol, scenografia Gabi Albu, Teatrul Excelsior, București

Lighting design

Nichita Teodorescu pentru lighting designul spectacolului „Iarna” de Jon Fosse, regia Hunor Horváth, scenografia Oana Micu, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Secția germană

Coregrafie / mișcare scenică

Andrea Gavriliu pentru coregrafia spectacolului „Rave de Ravel”, Teatrul Masca, București

Premiul George Banu pentru cel mai bun critic de teatru

Kinga Boros pentru analizele critice, din perspectivă multiculturală, privind teatrul din Transilvania

Premiile UNITER pentru întreaga activitate au fost oferite către:

Premiul de Excelență „Ion Caramitru”: Teatrul ACT. Primul teatru independent din România, reper al valorii și demnității în cultura română de peste 25 de ani 

Premiul pentru întreaga activitate actriță: CATRINEL DUMITRESCU 

Premiul pentru întreaga activitate actor: MARIUS BODOCHI 

Premiul pentru întreaga activitate regie: TOMPA GÁBOR 

Premiul pentru întreaga activitate scenografie: MARIE-JEANNE LECCA 

Premiul pentru întreaga activitate critică și istorie teatrală: MARINA CONSTANTINESCU  

VICTOR REBENGIUC: Omagiul UNITER pentru cariera sa strălucită și longevivă 

Alte premii speciale UNITER

ȘI Festival – Festivalul de Teatru și Film, ediția a V-a, realizat de Asociația Șerban Ionescu – pentru construirea unui spațiu de creație și identitate culturală în localitatea 2 Mai 

Teatrul de Artă București – pentru rezistență și vocație în cultura independentă – 15 ani în 2025 

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova – la împlinirea a 175 de ani de slujire a culturii românești 

Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași – 185 de ani de istorie – tradiție și continuitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă alte noutăți