Miturile comunismului au ajuns, pentru mulți români, să se confunde cu istoria reală. Școala regimului punea accent pe acumularea informațiilor, nu pe dezvoltarea gândirii critice, iar lipsa instrumentelor de verificare a lăsat un teren fertil pentru propagandă. Invitat de Cătălin Striblea la Vorbitorincii Leaders, Matei Gheboianu, decanul Facultății de Istorie a Universității din București, a explicat cum s-au format aceste narațiuni și de ce continuă să fie atractive.
Miturile comunismului și eroii fondatori
Mihai Viteazul, geto-dacii și Burebista ocupă un loc central în mitologia istorică preluată de regimul comunist. În cazul lui Mihai Viteazul, Gheboianu nu contestă controlul temporar exercitat asupra celor trei țări române, ci interpretarea potrivit căreia domnitorul ar fi urmărit realizarea unei uniri naționale. Pentru că la 1600 nu exista o conștiință națională în sensul modern, subliniază istoricul.
Cât despre imaginea unificatorului, aceasta este fără îndoială Amza Pellea.
”Dacă veți da o căutare pe Google și veți vedea imaginile de epocă, veți vedea un personaj cam mic de statură, gras. Este într-o litografie fără cușmă și era și chel. Nu era personajul acela pe care îl vedem pe statui, pe cal”, spune Gheboianu.
În cazul geto-dacilor, o altă mare temă pentru miturile comunismului, protocronismul comunist i-a transformat într-o civilizație unitară și excepțională, căreia i-a atribuit descoperiri nedovedite, pentru a susține ideile de vechime, continuitate și superioritate națională. Iar imaginea lui Burebista drept creator al primului stat centralizat dac îi oferea însă lui Nicolae Ceaușescu un precedent convenabil.
„Ceaușescu a ținut foarte mult să se identifice cu Burebista, cu un fondator”, spune Matei Gheboianu. De aceea, regimul a celebrat 2.050 de ani de la presupusa constituire a primului stat centralizat dac, prin filme, manifestații și alte instrumente de propagandă. Și așa se nasc miturile comunismului!
De la cinematografia comunistă la propaganda online
Mecanismul nu a dispărut odată cu regimul Ceaușescu. Dacă propaganda vremii folosea filmele istorice, aniversările și manifestațiile pentru a crea ceea ce numim acum miturile comunismului, narațiunile actuale circulă prin discursuri politice și rețele sociale. Se schimbă instrumentele, dar rămân atractive aceleași teme: trecutul glorios, conducătorul salvator și „străinul care ne vrea răul”.
Pe lângă miturile comunismului dezvoltate de propagandă pentru a ține loc de istorie, acum ne intersectăm și cu o altă vastă categorie de afirmații cel puțin interpretabile. Prima amintită de Cătălin Striblea este că statul comunist oferea case tuturor. Gheboianu răspunde direct: „Nu este adevărat!” Într-adevăr, mulți români au primit repartiții, mai ales în anii ’70 și ’80, dar nu toți. În plus, cele mai multe erau în preajma marilor platforme industriale și îi legau pe oameni de locul de muncă.
Și ideea că în comunism se făcea o școală mult mai bună are la bază un adevăr parțial. De fapt, sistemul se baza pe înșiruirea multor date și se ferea de formarea unor cetățeni capabili să facă legătura între ele. Matei Gheboianu a remarcat faptul că în 1968, un an de revolte ale tinerilor la nivel mondial, când în Franța, Marea Britanie, Statele Unite și chiar în lumea comunistă de lângă noi, Praga și Varșovia, au existat mișcări în lumea universitară, la noi a fost liniște. Iar dacă ne uităm la liderii unor astfel de mișcări, spune istoricul, ei vin din zona studenților de la disciplinele socio-umane, studenți care își pun întrebări și aduc idei în dezbatere.
„Era o școală care punea accent pe acumularea cât mai multor informații, dar deloc pe dezvoltarea gândirii critice”, afirmă Gheboianu.
Legat de spionii noștri de elită, suntem iarăși la limita adevărului. Istoricul amintește că structura externă a Securității urmărea exilul românesc, infiltra organizații, organiza atentate și fura brevete. În aceeași idee a relativizării, intră România interbelică prezentată ca „vârstă de aur” și „grânar al Europei”. Perioada a cunoscut dezvoltare culturală, iar România era un producător important de cereale, dar agricultura avea o productivitate redusă, proprietăți fragmentate și depindea puternic de vreme. Tot atunci au crescut populismul și mișcările extremiste.
Istoria și instrumentele de apărare împotriva miturilor
Combaterea acestor narațiuni nu presupune înlocuirea unei simplificări cu alta. Personajele și perioadele trebuie prezentate integral, inclusiv atunci când realitatea contrazice imaginea eroică, afirmă istoricul, referindu-se și la ”sfinții închisorilor”. În context, Matei Gheboianu amintește că Octavian Goga a condus un guvern antisemit și pronazist, că Nicolae Iorga are și scrieri antisemite, la fel ca Mircea Vulcănescu, iar Mihail Sadoveanu a fost implicat în propaganda comunistă. Dincolo de latura artistică, există o ideologie și uneori chiar o funcție executivă.
„Radu Gyr a fost un om cu funcții în Mișcarea Legionară, a fost comandantul Olteniei în statul național-legionar, a scris imnuri care îndemnau, în esență, împotriva străinului și a evreilor. Eu cred că este periculos să ne creăm astfel de idoli, să creăm astfel de eroi în societate”, spune Matei Gheboianu.
Istoria te ajută să-ți dezvolți gândirea critică, afirmă cu tărie Gheboianu. Te învață să lucrezi cu surse, nu cu cei care au scris despre ele. Te obligă să îți pui întrebări. Lipsa gândirii critice nu ne face doar ușor de manipulat, ci poate influența și calitatea deciziei publice.
Subiectul este dezvoltat în dialogul dintre Cătălin Striblea și Matei Gheboianu la Vorbitorincii Leaders, iar pe scurt, aici.
