Era miercuri, 21 mai 2025. Era clară victoria lui Nicușor Dan și înfrângerea lui George Simion.
M-a sunat tata. Nu mai vorbisem cu el de vineri.
După primul tur, când mi-a zis că a votat Simion, l-am dojenit ca un copil bun şi ascultător ce sunt. De fapt, drept să vă spun, l-am bălăcărit de nu mai știa bietul de el pe unde să scoată cămașa. Am făcut spume la gură, mi s-au umflat venele pe gât și tâmple, am împroșcat cu salivă și am urlat ca un bou… voiam să zic ca un nicușorist pro-european, educat, din clasa de mijloc, ne-extremist și modern.
Tata, săracu’, mă privea calm și blând, cu o indulgența pe care nu reuşeam să o înțeleg. În timp ce „ejaculam” argument după argument precum Marean, tata asculta, cumva rușinat de rușinea mea, cum era el un fascisto-legionaro-ceaușito-extremist, pentru că a votat ”cu ăsta”, și cum îi explicam eu că numa’ proștii votează cu Simion.
Da, mă! Practic, îl făceam pe tata prost în față… În locu’ lui, m-aș fi pocnit peste gură să mi se deschidă toate chakrele și pinealele, să mă teleportez în astral. N-a făcut-o.
Așa, cu chakrele și pinealele înfundate, am continuat asaltul argumentelor asupra lui, poate-poate reușesc să îl întorc cu fața spre lumina creață a bichonului european salvator. N-am reușit! Cu cât mă strofocam mai tare şi mă agitam ca un pepsi la sticlă, cu atât mă enervam mai tare pe el. Nu voia bre’ să priceapă!! – și pe principiul liberal „nu știi, te învăț, nu vrei, te oblig” îmi venea să pun mâna pe un PUZ, pe o rețea de termoficare, pe o apă caldă, pe ceva și să i-o dau de cap… să vadă, dom’le, ce băiat gigea e Nicușor şi, bineînțeles, ce baiat gigea sunt eu că îl susțin.
De vineri nu l-am mai sunat. Știam că eșuasem în demersul meu pro-european, calm, rațional si moderat, de a-l convinge ca Simion și Georgescu sunt niște băieței tare obraznici, așa că nu am mai insistat. Doar Dumnezeu îl mai putea salva de acum.
După ce toată ziua de Duminică am avut morcovul înfipt unde îi e greu voinicului, spre miezul nopții am răsuflat ușurat pentru că oricum eram deja 100% sigur că iese Nicușor.
Nu l-am sunat luni pe tata. Eram învingător… Să mă sune el, mi-am zis. Și cât mai repede dacă se poate, pentru ca voiam să-i flutur pe la nas cât de deștepti sunt de fapt românii adevarați. Adică EU! Nu ca prostii ĂIA! EL!
Marți am simțit ca un gol în stomac. Simțeam că un lucru bun se întâmplase, că tocmai am evitat un potențial rău imens, dar pe parcurs ce adrenalina se curăța din sistem parcă nu puteam să nu mă întreb: Cu ce preț?
Azi m-a sunat tata. M-a întrebat ce mai fac eu, ce face nepoata. M-a întrebat de vreme, de muncă… Îl simțeam temător în a aborda subiectul zilei. Părea că nici nu știe de unde să apuce problema. Până la urmă și-a facut curaj și a deschis subiectul alegerilor. Mi-a zis că a fost la vot și că se bucură sincer că a ieșit Nicușor. Mi-a spus că nu i-a placut că Simion a vehiculat ideea naționalizării, iar apoi mi-a povestit despre chinurile și bătăile suferite de bunicul lui, străbunicul meu, în vremea Anei Pauker și Gheorghiu Dej la momentul colectivizării.
Mi-a mai spus că nu are însă încredere că statul ne vrea binele și că e supărat că sunt plecat din țară. Era resemnat, trist, deznădăjduit… Își pusese cumva ultima speranță în ticăloșii aștia, dar speranța nu era pentru el: tata nu votase cu Simion… votase cu mine!
*Mihai Cobaschi are 31 de ani, originar din Bacău, de profesie inginer, iar ”mai presus de toate tată și soț”. În ultimii 8 ani a lucrat în Belgia, Olanda, UK și Germania.
