Ziua întâi la Shakespeare
Începe Festivalul Internațional Shakespeare. Pentru prima dată în ultimii doi ani, aerul de la Craiova miroase a rozmarin care e floarea amintitului, a sare de mare, a ceva putred și, puțin, a sânge invizibil de pe mâinile unei regine pe care o înnebunește ba setea de putere, ba conștiința. Miroase a piele de om și de mănușă. În fine, miroase a furtună, a mascaradă, a diversitate culturală, a politic și umanist, a spiriduși și praf de pe cărți vechi. A Shakespeare; cu universul lui citadin, maritim, forestier, antic, elisabetan, baroc, plin de coroane și trădări, încercări, rime, jocuri de cuvinte și glume cu „thy mother”. Miroase a farsă și a detronare, a complot, a iubire care te tâmpește, a datorie și a nuntă în codru.
Acum, când citești aceste rânduri, ne-am obișnuit deja. Nu mai miroase a nou. Miroase a maraton în plină desfășurare. Miroase a Shakespeare la Craiova de o săptămână încheiată. Dar atunci, joia trecută, atunci când mi-am început eu călătoria prin cea de-a paisprezecea ediție a festivalului, încă se simțeau toate distinct, nou-nouțe, abia scoase din țiplă. Încă nu știam cine sunt Hamleții și Ofeliile, Othelii, Violele, Titușii, Timonii și Desdemonele din această ediție.
E un dans. Echipa de organizare așază statuia lui Shakespeare în mijlocul intereselor noastre și al foyerului Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, și noi toți ajungem la teatru – cu trenul, avionul, corabia cu trei catarge, sau cu autobuzul până în centru. Și aterizezi în Verona încântătoare, sau în mijlocul unui Imperiu Roman japonez, sau la o coadă nesfârșită la un spectacol de Silviu Purcărete. Străzile și piațetele devin scene outdoor. Performeri cu chitară, performeri pe picioroange, performeri studenți, marionete, drone și jocuri de lumini – toți lucrează împreună pentru a dinamiza Craiova în numele marelui S.
Un Titus pentru secolul XXI
Începe. Joc Bingo cu spectacolele și, oricât mi-aș încărca programul, mereu ratez câte ceva. Festivalul se deschide cu Titus Andronicus: Reborn (r. Ryunosuke Kimura, Compania Kakushinhan Theatre din Japonia) pe 21 mai la Sala Amza Pellea a Teatrului Național. Montarea face zigzag-uri între elemente de Nô și o rescriere tongue-in-cheek, cu textură educațională, care comentează meta și Antichitatea, și vremea lui Shakespeare, dar și zilele noastre. Mai mult, performerii japonezi comentează chiar și contextul reprezentațiilor din țara noastră, cu o ramă în care se vorbește limpede și lung în română. Bine ați venit, zic aplauzele la scenă deschisă după fiecare calup bine pronunțat.
Și conservator, și figurativ, spectacolul coregrafiază violența în simboluri (mâini pe post de sabii, golf cu organe genitale și cu un cadavru, lâna roșie care curge șiroaie, cortina de fier care ne desparte de războiul adevărat, contemporan cu noi ș.a.). Momentele care păstrează incantații, tăceri, kata au un foc interior și un pathos care justifică (altfel, fresh, deplin) tragedia, contra-punctând acest circ al răzbunărilor. De efect. Prăpastia culturală face ca până și praful acestui Titus Andronicus să aibă farmecul său în recepție.
Două ecouri din Elsinore
A doua zi prezintă două Danemarce în interpretare liberă: Hamlet / Toilet (r. Yu Murai, Compania Kaimaku Pennant Race din Japonia) la Sala Brâncuși a Hotelului Ramada, respectiv Ophelia-s (de Nicole Mossoux și Patrick Bonté, Compania Mossoux- Bonté din Belgia) la Teatrul Colibri. Dacă prima propunere adaugă un filtru ce se dorește a fi comic (?), pe care titlul îl explică cuprinzător, cea de-a doua – teatru fizic – extrapolează o acțiune, un personaj, o imagine din Hamlet prin diferite valențe ale înecului. A doua zi îl desenează pe Hamlet dintr-o linie punctată și ne spune câte ceva despre perspective.
Actorii de rezervă ai Romei
Ritmul festivalului se înfoaie. Sâmbătă, 23 mai, marchează întâlnirea cu Petty Men (de Julia Revai, Buzz Studios din Marea Britanie) la Ramada. „Nu e vina stelelor, ci a noastră,” ia sensul frustrării a doi actori de mâna a treia, dubluri într-un spectacol care n-are nevoie de înlocuiri, aflat la a 100-a reprezentație. Spectacolul prezintă o rescriere în formă de reconstituire meta, isteață și acră în comic, banală în teză, dar limpede. Există sclipici în confuzia fină dintre planuri: dintre teatru și Roma, dintre piesa lui Shakespeare, spectacolul pe care îl urmărim noi și spectacolul lor fictiv, care se joacă în off. Supratitrarea-proiecție devine didascalie și personaj nevăzut – un soi de complice convingător, intrigant, ușor razna când nici cei doi protagoniști nu sunt stăpâni asupra propriilor gânduri.
Othello
Îi urmează Othello (r. Tang Shu Wing din Hong Kong) pe 24 mai la Teatrul Colibri. Producția lui Tang Shu Wing este frontală, alipind mai mult monoloage decupate în pătrate separate de lumină, cu relație formală sau inexistentă, joc mieros și evident, perspectivă prăfoasă, ilustrativă și cartonată. Într-o astfel de lectură plată, devin pleonastice solilocviile care ne explică de-a fir a păr ce urmează, ce a fost, ce intenții au avut, au sau vor avea personajele bine-cunoscute.
Sfârșitul nu-i aici
Ca în orice monolog cu ștaif, nu termin de povestit. Mă întrerupe limita de caractere. Nu, mă întrerup trei bufoni brechtieni care mai nou fac profeții ambițioase. Nu, un nobil atenian cam mână largă și cu prieteni gonflați. Nu, un adolescent furios care își pregătește propria „Cursă de șoareci” la el în cameră, între Hamlet din prezent și Hamlet din text. Nu, o fetiță care își iubește tatăl, dar care nu vrea să recite poezia. Nu, un cântec, un zgomot, ploaia, o floare fermecată, care te adoarme.
*Raluca Cîrciumaru este critic de teatru, curatoare a Festivalului Național de Teatru 2026
**Textul a apărut în Shakespeare’s Chronicles – revista Festivalului Internațional de Teatru Shakespeare. Sub coordonarea Alinei Epîngeac, peste treizeci de studenți din patru universitǎți din Bucureşti, Cluj şi Craiova, dar şi critici de teatru au publicat cronică de teatru, interviuri, portrete, preluate și de site-ul Vorbitorincii.
***foto – Alina Tonigaru
