Bienala de Artă de la Veneția – Episodul 1
Azi, 22 noiembrie 2026, s-a închis încă o ediție a Bienalei de Artă de la Veneția, a 61-a. Din primăvară până în vară toată lumea artei este la Veneția, iar cine nu este își dorește să fie. E o competiție acerbă pentru atenție în care fondurile, notorietatea și creativitatea își spun cuvântul și este nevoie să experimentezi fenomenul pentru a începe să înțelegi ce este bienala pentru arta contemporană și pentru diplomația culturală.

Cea mai târșâită și hărtănită metaforă pe care am auzit-o spune că bienala este olimpiada artelor contemporane. Nu mai vreau să aud niciodată această expresie. Așadar, o să încerc să ofer context despre acest fenomen cultural, să recapitulez ce am văzut, ce nu am văzut și cu ce am rămas, cine sunt românii care ne-au reprezentat la Veneția în acest an, care au fost criticile și controversele legate de arta contemporană prezentată în lagună și, desigur, să fac o listă proprie de trucuri și recomandări de care să țin și să ținem cont data viitoare când ne propunem să vedem TOT.
Istoric și context, despre diplomație culturală
Pe numele ei real și complet a 61-a Expoziție Internațională de Artă de la Veneția, aka Biennale Arte 2026, este alintată de mai toată lumea cu porecla Bienala de la Veneția. Fiecare ediție are o temă aflată în grija unui curator care selectează lucrări în cadrul expoziției internaționale. În plus, fiecare țară participantă își organizează propria expoziție în propriul pavilion. Pentru fiecare din aceste două secțiuni un juriu internațional acordă Leii venețieni, unul pentru cel mai bun artist din expoziția internațională și unul pentru cel mai bun pavilion național. Bienala mai găzduiește evenimente colaterale și, ca orice eveniment cultural care se respectă, a generat un întreg ecosistem de manifestări oficiale, semi-oficiale și neoficiale (fringe), astfel încât fiecare străduță și fiecare canal să aibă pe perioada Bienalei un pic sau un pic mai mult de artă contemporană.

Ediția din 2026 este intitulată In Minor Keys, a avut loc între 9 mai și 22 noiembrie 2026 la Giardini, Arsenale și în alte spații din Veneția.
„Bienala de la Veneția din acest an este cea mai vibrantă și creativă ediție pe care am văzut-o între cele 17 evenimente la care am participat până acum. O energie debordantă emană din spațiile expoziționale, într-un mod pe care l-am întâlnit rareori. Marea ironie este că, din păcate, Bienala de anul acesta a avut loc în memoria curatoarei sale Koyo Kouoh. Însă este plină de viață. Vibrantă. Majoritatea pavilioanelor și a țărilor participante au răspuns apelului la creativitate lansat de curatoare, creând ceva cu totul special.
Am avut șansa de a lua prânzul cu Koyo chiar în ziua în care a fost desemnată curator al Bienalei de la Veneția și de a-i spune cât de mult entuziasm va aduce numirea ei celei mai bine curatoriate expoziții de artă din lume. Mi-aș dori să-i pot spune astăzi cât de mare a fost succesul acestei ediții.”
Citatul îi aparține lui Daniel Bee, publicist și brand consultant care a vizitat toate edițiile bienalei din ultimii 35 de ani.
Bienala își are originea în 1895, când prima sa ediție a fost organizată sub pretextul de a sărbători o nuntă regală de argint. De fapt, o serie de intelectuali în frunte cu primarul din acea vreme și-au dorit un eveniment care să revitalizeze economia și viața culturală a citadelei venețiene. A ieșit atât de bine, încât organizatorii au fost convinși să transforme evenimentul într-unul recurent, o dată la doi ani. În și între timp bienala a devenit o instituție și sfera sa de interes s-a extins la practic toate ariile culturale relevante: muzică, teatru, dans, cinema etc. Caz clasic de diplomație culturală.
131 de ani mai târziu bienala este un teren fertil pentru competiție între artiști și state care își doresc recunoașterea internațională. Ceea ce poate explica în parte interesul puterilor politice de a-și impune și promova agenda în fața unui public aparent inocent, susceptibil și captiv.



Ceea ce, mai departe, ne aduce la următorul subiect în discuție:
Cele mai controversate momente din istoria acestei ediții
Iată principalele subiecte despre Bienala de Artă de la Veneția 2026 (ediția a 61-a, In Minor Keys), în ordinea în care au apărut în presă:
În mai 2025, Koyo Kouoh, curatoarea elvețiană de origine cameruneză care a conceput expoziția, a murit cu un an înainte de de a-și finaliza și inaugura proiectul. Asistenții și colegii ei au dus la capăt demersurile curatoriale în conformitate cu ideile și notele curatoarei: Gabe Beckhurst Feijoo, Marie Hélène Pereira, Rasha Salti, Siddhartha Mitter și Rory Tsapayi. Așadar, prin forța împrejurărilor, o bienală practic lipsită de propriul curator.
În perioada decembrie 2025 – februarie 2026 s-au anunțat pavilioanele naționale. În atenția presei și publicului au fost discutate mai ales reinstalarea lui Khaled Sabsabi ca reprezentant al Australiei și alegerea lui Alma Allen pentru SUA, un sculptor situat în afara canonului, după un proces de desemnare controversat în care a fost implicată administrația americană.
La nouă luni după moartea lui Kouoh, în februarie, Bienala a anunțat lista celor 111 artiști și colective din expoziția internațională.
Scandalul
În martie a început scandalul revenirii Rusiei la Bienală. New York Times consemna reacțiile negative față de revenirea Rusiei, iar Hyperallergic a scris despre peste 6.000 de semnatari ai unei scrisori împotriva pavilionului rus. Tot în martie, Pavilionul Central a fost renovat cu 31 de milioane de euro, după 16 luni de șantier.
În aprilie situația politică a escaladat pe multiple planuri: Ucraina a criticat figurile culturale ruse legate de participarea la Bienală. La rândul lor artiștii somalezi au criticat primul pavilion al țării lor. Iar UE a anunțat că intenționează să taie finanțarea din cauza pavilionului rus. În fine, juriul Bienalei a declarat că nu va lua în considerare pentru premiu acele țări care sunt acuzate de crime împotriva umanității, inclusiv Israelul și Rusia.
Pe 30 aprilie 2026 s-a consemnat demisia în bloc a juriului, cu câteva zile înainte de pre-vizionare și deschiderea pentru public, iar organizatorii au anunțat că premiile decernate de juriu sunt înlocuite cu distincții decise prin vot, de către vizitatorii plătitori de bilet. Practic au fost create două premii Visitors’ Lions care sunt anunțate în ultima zi, pe 22 noiembrie 2026.
Deschiderea a avut loc așa cum era programat în 5-9 mai, dar a fost însoțită de proteste vocale și vizibile. Pussy Riot și Femen au protestat la Pavilionul Rusiei pe 6 mai, iar pe 8 mai a avut loc un marș împotriva prezenței Israelului. Vizitatorii au avut acces fizic în incinta pavilionului rus doar în cele patru zile de preview pentru presă și invitați VIP.
În mai și iunie s-au publicat primele impresii, recomandări și critici, cu rezultate mai degrabă indecise. Prestigiosul The Art Newspaper a acordat doar trei stele și jumătate expoziției și a scris că sarcina echipei era practic imposibilă, deși conceptele lui Kouoh se simt atât în Giardini cât și la Arsenale. Finestre sull’Arte a criticat expoziția, catalogând-o drept decolonialism „botanic și ornamental”, mai mult decor decât ruptură. Hyperallergic, în schimb, a lăudat-o pentru că aduce în prim-plan artiști nevăzuți și necunoscuți.

În iulie, UE își retrage finanțarea. Pe 11 iulie, Comisia Europeană a recomandat retragerea a circa 2 milioane de euro. Pe 22 iulie, Bienala a anunțat că va contesta decizia. Președintele Pietrangelo Buttafuoco a atacat Comisia în discursul său de la conferința de presă a Festivalului de Film.
În noiembrie a rămas să aflăm decizia publicului despre cel mai apreciat artist și pavilion național. Și cum se vor întoarce acasă lucrările sculptorului american, căci după selecția sa, deși organizatorii americani s-au lăudat cu economiile pe care le-au făcut, se pare că nu mai sunt bani pentru repatrierea lucrărilor.
Pentru România, presa a relatat despre Pavilionul României, găzduit atât în sediul consacrat din Giardini, cât și la galeria de la parterul Institutului Cultural Român din oraș. Black Seas – Scores for the Sonic Eye este un proiect artistic semnat de Anca Benera și Arnold Estefán și curatoriat de Corina Oprea și Diana Marincu.
Români la bienală
Aș îndrăzni să spun că România a fost reprezentată la bienala din acest an de… mai multe țări participante.
Desigur, a fost pavilionul național oficial. Dar artiști, curatori și galeriști români sau de origine română au fost prezenți și au contribuit la realizarea expozițiilor din Republica Moldova, Albania, Tanzania și Israel.
Când am descins la Veneția cu rucsacul în spate într-o superbă zi de vară aveam multe planuri despre ce voiam să văd, dar cu siguranță nu plănuisem să văd în primul rând pavilionul Moldovei. Era pe listă, sigur. În drumul de la Piazzale Roma spre hotel, dată și ora apropiată a închiderii pentru ziua respectivă, voiam să profit de orice expoziție de pe traseu.

Debutul la pavilionul moldovean a fost unul de impact, memorabil. Și am fost mândru de frații de peste Prut, mai ales că în echipa proiectului erau și români „de-ai noștri “. Covoarele zburătoare ale lui Pavel Brăila mi s-au părut pertinente și evocatoare în întunericul capelei care le găzduia, iar zumzetul dronelor e un ecou acustic și emoțional care mă va bântui ceva vreme. Este primul pavilion oficial guvernamental și a treia participare națională pentru Republica Moldova care a prezentat “On the Thousand and Second Night”, instalația lui Pavel Brăila, curatoriată de Adelina Luft, de la galeria Gaep din București.
În cadrul Pavilionului Tanzaniei, artistul român Gheorghe Fikl expune o lucrare în stilul său baroc nou în expoziția “THAT’S SYMBOLIC!” curatoriată de Lorna Benedict Mashiba și Martina Cavallarin.
La Pavilionul Albaniei, „A Place in the Sun” este o instalație video hibridă, în care interpretarea actoricească, arta mânuirii păpușilor, animația 3D și o coloană sonoră originală converg pentru a crea un teatru ficțional, conceput în Zaum, limbajul experimental transrațional al avangardei de la începutul secolului al XX-lea, creat fără reguli gramaticale sau sintactice. Este o lucrare de Genti Korini, artist reprezentat de Galeria Jecza (Timișoara, București).
Tot „în preajma” bienalei, Fundația Sandretto Re Rebaudengo și-a deschis noul sediu de pe insula San Giacomo. Expoziția s-a închis pe 12 septembrie, dar în colecția Sandretto Re Rebaudengo se numără Victor Man și Andra Ursuța, amândoi români, Andra Ursuța selectată de mai multe ori deja în expoziția internațională din edițiile anterioare.
În fine, Israelul are probabil cel mai controversat pavilion al ediției, din cauza apelurilor la boicot, apeluri justificate de represiunea sângeroasă din Gaza.
Artistul, Belu-Simion Făinaru, născut în România reprezintă Israelul cu “Rose of Nothingness” într-un pavilion din Arsenale (în timp ce pavilionul deținut de Israel din Giardini este închis pentru renovare). Expoziția sa, în două iterații ușor diferite, a fost deja prezentată la Art Basel în 2019, după ce Belu-Simion Făinaru a fost unul dintre cei trei artiști care au reprezentat România la Bienala din 2019, și la Muzeul Național de Artă al Banatului în 2023, în timpul capitalei europene a culturii de la Timișoara.
Am stat de vorbă cu Belu-Simion Făinaru
Belu-Simion Făinaru este un artist care a încurajat de-a lungul timpului colaborarea dintre artiștii arabi și israelieni, așa că l-am contactat pentru a-i afla punctul de vedere în această chestiune spinoasă. Mai jos sunt întrebările împreună cu răspunsurile artistului, așa cum le-am primit prin intermediul mesageriei electronice.
De ce este importantă participarea Israelului la această ediție și ce le transmiteți celor care au criticat participarea?
Belu-Simion Făinaru: „Participarea Israelului la Bienală este importantă deoarece arta trebuie să rămână un spațiu deschis libertății de exprimare, întâlnirii și dialogului, chiar și în perioade de controverse politice și criză.
Cred că trebuie făcută o distincție clară între identitatea națională a artistului și valoarea, semnificația și calitatea operei sale. Arta trebuie evaluată, înainte de toate, în funcție de artist, de creația sa, de limbajul artistic pe care l-a dezvoltat, de ideile pe care le exprimă și de contribuția sa la discursul cultural.
Atunci când un artist este exclus din cauza naționalității sale, nu este afectată doar libertatea de creație, ci și independența artei și capacitatea culturii de a constitui un spațiu complex, critic și pluralist. Cred că trebuie să protejăm independența artiștilor, dreptul lor de a crea și de a expune, precum și dreptul de a participa în mod egal la dialogul cultural internațional.
Tocmai în perioade de criză, războaie și polarizare politică, arta trebuie să permită întâlnirea dintre voci și perspective diferite, să ridice întrebări, să stimuleze reflecția și să creeze posibilitatea ascultării și a dialogului. Boicotul și excluderea închid ușa dialogului, în timp ce arta, prin însăși natura sa, trebuie să o mențină deschisă.
Mesajul meu pentru cei care critică participarea mea este că tocmai în perioade de polarizare și tensiune, boicotul și excluderea nu reprezintă calea de urmat. Calea este aceea de a permite întâlnirea, de a asculta și de a vedea în artă un spațiu în care dialogul este posibil. Așa cum spunea Martin Buber: «Toată viața adevărată este întâlnire».”
Este adevărat că ați declarat că veți da în judecată Bienala dacă va exclude pavilionul din competiția oficială?
Belu-Simion Făinaru: „Cred că fiecare pavilion participant la Bienală trebuie să beneficieze de un tratament egal, fără discriminare pe criterii de naționalitate.
Participarea la competiția oficială trebuie să se bazeze pe aceleași principii și reguli care se aplică tuturor țărilor participante.
În opinia mea, lumea artei trebuie să-și păstreze independența, egalitatea de șanse și libertatea de exprimare și să nu permită ca rațiunile politice să conducă la excluderea artiștilor sau a pavilioanelor naționale.”
Care sunt concluziile dumneavoastră acum, la finalul bienalei?
Belu-Simion Făinaru: „Închei această Bienală cu sentimentul că arta și-a demonstrat încă o dată importanța ca spațiu independent. Acest an a fost deosebit de complex și provocator, dar a arătat totodată cât de important este să apărăm locul artei, mai ales în astfel de perioade.
Speranța mea este ca Bienala să continue să fie o platformă deschisă, echitabilă și pluralistă, care să le permită tuturor artiștilor, culturilor și vocilor să se facă auzite.”


Închei acest text cu promisiunea de a reveni cât mai repede cu continuarea despre ce-am văzut, ce m-a impresionat și ce am ratat la Veneția în 2026.
*surse foto: Alina Tonigaru


Un răspuns
Așteptăm cu interes episodul 2 !