O poveste a lui Anthony Doerr despre lumina din mijlocul întunericului
Anul apariției: 2016 (ediția originală a fost publicată în 2014)
Editura: Humanitas Fiction
Numărul de pagini: 464
Traducerea din limba engleză: Iulia Gorzo
Nota de pe Goodreads: 4,30 din 5 (peste 2.075.000 de evaluări)
Genul acesta de titlu are darul de a funcționa exact ca un magnet pentru că e aici o dorință ascunsă a oricăruia dintre noi: cu toții tânjim să vedem lumina pe care, de fapt, sunt condamnați să nu o putem vedea, însă continuăm să sperăm că la un moment dat providența se va milostivi de noi și ne va aduce față în față cu strălucirea la care aspirăm. Pentru unii, lumina este una metaforică și rezidă în bunătate sau în fericire, însă în cartea lui Anhony Doerr ea este în cele mai multe cazuri una cât se poate de fizică, dat fiind că protagonista este nevăzătoare.
Aveam de mult în plan să citesc această carte. Așa cum spuneam, nu mă pot abține atunci când titlul este atât de inspirat și de promițător. Din fericire, am izbutit să o găsesc la un preț foarte bun la bazarul de carte pe care cei de la Librăria Humanitas Kretzulescu îl organizează periodic pe terasa din fața librăriei și, chiar dacă exemplarul pe care l-am citit nu a fost în cea mai bună formă, conținutul a fost, cu siguranță, unul memorabil.


Un puzzle în care bunătatea, empatia și sensibilitatea supraviețuiesc războiului
Așa cum probabil că intuiți, nu o să vă spun povestea. Mai exact, nu o să vă spun nimic din poveste. În schimb, o să vă spun cum am simțit-o eu. Am simțit-o ca pe un puzzle delicat, în care piesele se îmbină cu grijă, însă numai la momentul potrivit. Am simțit-o în multe rânduri și ca pe un pumn în plex, fiindcă unele fragmente descriu scene puternice care m-au determinat să iau câte o pauză de la citit. Am simțit-o și ca pe o eliberare, ca pe o poveste ce trebuia să fie spusă și, mai mult decât atât, trebuia să fie citită.
Frumusețea, bunătatea, empatia, altruismul și sensibilitatea reușesc și în acest roman, la fel ca în viață, să dăinuie cumva, în pofida vremurilor nefaste, în pofida tuturor vicisitudinilor și împotriva cantității impresionante de răutate monstruoasă pe care oamenii au izbutit să o verse unii împotriva altora în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Și totul se leagă cu o coerență desăvârșită, nicio întâmplare și niciun personaj nu e lăsat de izbeliște, iar firele narative lăsate uneori în așteptare sunt reluate inevitabil, exact la momentul potrivit.

Mi-a plăcut foarte mult și felul în care sunt conturate personajele, modul în care flashback-urile m-au ajutat să înțeleg adevărata natură a acestora, tipul exact de persoană pe care îl închipuie. Și mi-a plăcut și felul în care este descrisă rezistența franceză împotriva ocupației naziste, metodele ingenioase prin care oamenii simpli reușeau să le pună bețe în roate ocupanților.
Cu toate că povestea nu este după un fapt real (deși este inspirată din fapte istorice), cele mai multe dintre întâmplări ar fi putut fi reale și cred că o astfel de poveste este excelentă pentru ca oamenii să înțeleagă mai exact ce înseamnă războiul, ce aduce el și, poate cel mai important ce înseamnă pacea și cât de importantă e ea. Pentru că, nu-i așa, noi, oamenii, avem prostul obicei de a aprecia ceva abia după ce acel ceva nu mai există.

Cartea și serialul Netflix: aceeași poveste, două experiențe diferite
Mai trebuie să spun acum, la final, și că cei care au realizat versiunea în limba română au făcut o treabă excelentă, iar traducerea Iuliei Gorzo mi se pare una ireproșabilă. Cu speranța că v-am adus în atenție sau că v-am reamintit despre o carte pe cât de populară, pe atât de valoroasă, vă urez tradiționalul „Spor la citit!”.
Nu aș putea să închei fără să spun câteva impresii și despre mini-seria cu același nume de pe Netflix (este din 2023, are patru episoade și poate fi vizionată în aproximativ patru ore). Deși este bazată pe acțiunea principală din romanul lui Anthony Doerr, sunt incredibil de multe momente în care scenele și firul întâmplărilor sunt fundamental diferite față de ce am citit în roman. Cumva, am fost destul de dezamăgit de acest fapt, însă, pe fond, producția artistică este una foarte bună și are pe merit o evaluare atât de ridicată pe IMDb (7,5). Atâta doar că diferă destul de mult față de povestea din carte, iar asta pentru mine a fost puțin deranjant. Sunt convins, însă, că producătorii or fi avut motive întemeiate pentru a modifica scenariul în acest fel.
*mai multe recenzii ale lui Victor Bălăcescu mai puteți citi pe Vorbitorincii sau pe Facebook – Un strop de repaus.

