Caută
Close this search box.

Ana Bărbosu, despre plecarea la Stanford și reacția părinților: „M-am supărat pe ei”. Ce spune despre medalia cucerită la Jocurile Olimpice 2024

Vorbitorincii sunt o comunitate independentă de analiști și publiciști. Lucrăm în interes public și credem că o nație are nevoie de bun simț și cultură pentru a progresa. Singurele surse de finanțare sunt contractele de publicitate, plățile Google pentru audiența din Youtube și donațiile voastre. Dacă vreți să ne sprijiniți, puteți apăsa acest buton.

de Adriana Crăciun

Gimnasta Ana Maria Bărbosu, medaliată la Jocurile Olimpice, a fost invitata lui Cătălin Striblea la podcastul Vorbitorincii Leaders, unde a vorbit despre decizia de a studia la Stanford și despre reacția părinților săi la vestea că va pleca în SUA. Sportiva a dezvăluit și ce planuri are la finalul studiilor universitare.

Ana Bărbosu a obținut o bursă sportivă care îi permite să-și continue atât studiile, cât și activitatea în gimnastică. Am scris pe Vorbitorincii încă de anul trecut despre planul sportivei de a studia în SUA și despre sprijinul primit din partea organizației Crazy Rich Athletes, care a ajutat-o să descopere această oportunitate și să parcurgă procesul de aplicare la universitățile americane.

Acum, în interviul acordat lui Striblea, Ana Bărbosu spune că și-ar dori, la finalul facultății, fie o diplomă în inginerie civilă, fie în management science & engineering.

Cred că datorită sistemului de acolo am oportunitatea să îmi dau voie să explorez mai multe clase și mai multe arii la universitate. […] Am realizat că până la urmă am o satisfacție mai mare când învăț și reușesc să înțeleg concepte noi la cursurile de matematică și acest lucru m-a împins către dorința de a avea, poate, la sfârșitul facultății, o diplomă în inginerie civilă sau management science & engineering. E un fel de business degree”, a spus ea la Leaders.

Gimnasta a povestit că atunci când a aflat despre oportunitatea de a studia în SUA, nu a luat imediat o decizie, ci și-a dat timp să se gândească dacă este pasul potrivit.

În cele din urmă, și-a spus „ce pot pierde dacă încerc măcar?” și a început să trimită emailuri către universități. A urmat apoi perioada în care a analizat opțiunile și a trebuit să decidă unde și-ar dori să studieze. Așa a ajuns la Stanford. 

Inițial, însă, părinții ei au primit cu neîncredere vestea că fiica lor ar putea pleca la studii în SUA.

M-am supărat pe ei pentru că eram: stați un pic, eu mă gândesc pentru viitorul meu și încerc să fac ceva și voi îmi spuneți că sunt visuri nebunești și nu sunt destul de matură să văd că nu e pe bune. Și, încet, încet eu am tot făcut demersurile cu Andrei (n.r. Secueșu, co-fondatorul Crazy Rich Athletes)”, a povestit Bărbosu.

Cu timpul, părinții au început să o încurajeze să continue, chiar și atunci când sportiva se îndoia că va reuși. 

Ana Barbosu Leaders
Ana Bărbosu la Leaders

Când au văzut că e pe bune treaba, au zis: Wow! Și după aceea m-au susținut până în pânzele albe. […] Mi-am dat seama că au existat multe momente în care eram nehotărâtă, voiam să renunț, că eu nu pot să merg acolo, și părinții s-au ținut ei tari ca să-mi dea mie curaj că pot să fac”, a explicat, la Leaders, Ana Bărbosu

La un moment dat, sportiva s-a gândit să aleagă o universitate mai aproape de România sau una unde ar fi avut colege din echipa națională, pentru a-i fi mai ușor să se adapteze departe de casă. Tatăl ei a încurajat-o însă să nu aleagă calea mai ușoară doar din teama distanței.

„Tata mi-a zis: dacă te duci acolo, tot o să fii departe de casă. Mai bine te duci și îți încerci capacitățile la maximum, nu încerca să alegi calea ușoară. Și eu am zis: are dreptate”, a spus ea.

Ana Bărbosu, despre controversa medaliei de la Jocurile Olimpice 2024: „Nu pot să rămân blocată într-un eveniment de acum doi ani”

Ana Bărbosu a vorbit la Leaders și despre controversa privind medalia de bronz de la Jocurile Olimpice 2024. „În ultimii doi ani de după olimpiadă, cam acesta a fost titlul fiecărui articol despre mine”, a spus ea, făcând referire la faptul că acest subiect a ajuns să fie asociat aproape permanent cu numele său. 

Lumea își creează o imagine despre o persoană în funcție de ce aude și, dacă există un scandal, normal că despre scandal se va vorbi. […] Sunt convinsă că lumea care mă cunoaște cu adevărat știe ce persoană sunt și știe ce dorințe am, cum mă comport, ce aspirații am”, a explicat ea.

Sportiva spune că disputa a fost prezentată drept un „scandal”, deși în acest moment este, în principal, o chestiune care ține de avocați. 

Întrebată de Cătălin Striblea cum se simte în legătură cu situația, Bărbosu a spus că nu poate rămâne „blocată într-un eveniment de acum doi ani”.

Nu am control asupra acestei probleme și atunci nu am de ce să rămân legată de ea. Eu nu mă pot întoarce în sala de la Jocurile Olimpice din 2024 să fac altceva. Eu știu că mi-am făcut treaba și de acolo doar pot să merg înainte. Nu mă uit în spate cu niciun regret și cu nicio dezamăgire”, a mai adăugat ea.

Urmăriți podcastul Vorbitorincii Leaders.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă alte episoade